CE ESTE BALAYAGE-UL
Desi termenul suna putin sofisticat, cuvantul „balayage” vine din limba franceza si inseamna „a matura”. Semnificatia este in stransa legatura cu tehnica de vopsire care se realizeaza cu mana libera, fara a folosi folia de aluminiu, iar miscarile sunt similare celor de maturare, sau de pictare a unor tuse verticale. Astfel, tehnica balayage ne permite obținerea unor culori naturale, a aspectului de par sarutat de soare, unde accentele de lumina discrete sunt evidentiate iar efectul final este cosiderabil mai natural decat cel obtinut in urma folosirii tehnicii ombre.
MI SE POTRIVESTE TEHNICA BALAYAGE?
Balayage-ul este pentru oricine, insa este necesar ca lungimea parului sa fie cel putin pana la nivelul lobului urechii, pentru a putea contura tusele de culoare. Este de preferat ca balayage-ul sa se realizeze pe par natural, insa el se poate lucra si pe o culoare artificiala, dar acest lucru face procedeul ceva mai laborios. De exemplu, balayage-ul realizat dintr-un par vopsit negru va presupune, in cele mai multe situatii, o decolorare totala pentru a putea aduce parul intr-o nuanta deschisa, uniforma, pe care sa se poata “picta”.